Îndemânările Tribului
Această caracterstică permite tribului tău să doneze resurse și/sau coroane pentru experiența totală a tribului. De îndată ce tribul tău a acumulat destule puncte de experiență pentru a urca în nivel, vei primi un punct de îndemânare care poate fi folosit în arborele de îndemânări. Îndemânările pe care liderul tău alege să le folosească vor ajuta întreg tribul!
Poți găsi îndemânările tribului în fereastra tribului, ultimul tab din dreapta:
Cifra din coltul stânga sus indică nivelul tribului. În partea dreaptă poți vedea numărul de puncte de îndemânare pe care liderul tribului tău le mai poate consuma. Între ele se află bara de progres, care indică când va fi atins următorul nivel. Poți vedea de asemenea un buton pentru donație lângă bara de progres.
Sub bara de progres poți vedea toate îndemânările în care tribul tău poate investi. Dacă apeși pe pictograma unei îndemânări poți vedea informații suplimentare.
Acumularea de experiență
Mai întâi de toate trebuie să câștigi experiență pentru tribul tău. Poți face acest lucru donând resurse sau coroane pentru tribul tău.
Când unul dintre membrii tribului tău donează din resursele lui, lemn, lut sau fier, vor oferi câte 100 pentru fiecare punct de experiență. Jucătorii vor putea oferi excesul de resurse obținute din farmare sau sate barbare pentru dezvoltarea tribului. Jucătorii pot de asemenea dona coroane, pentru un bonus suplimentar de puncte de experiență pentru trib.
De îndată ce membrii tribului donează destul pentru a duce tribul la următorul nivel de trib, vei primi un punct de experiență. Punctele de experiență sunt utilizate în nivele, și fiecare nivel are mai multe opțiuni în care lider sau membrii de încredere pot investi punctele. Aceste îndemânări dau un bonus imediat întregului trib și tuturor satelor, clădirilor și unităților membrilor acestuia. Dacă tribul urcă în nivel și liderul dorește redistribuirea punctelor, acesta o poate face cu penalitatea pierderii cantității de experiență necesară pentru ultimul nivel. La redistribuirea punctelor liderul va fi intrebat dacă dorește într-adevăr să continue șu un ecran de salvare pentru punctele realocate. Acest lucru garantează faptul că liderul nu va putea redistribui accidental punctele.
Pentru a simplificarea donarea din conturile mari există de asemenea și o donare în masă:
De aici poți alege un procent din resursele tale, pe care le poți dona în general, și poți modifica procentajul pentru fiecare sat în parte.
Acumularea punctelor de onoare
Atunci când donezi pentru tribul tău, primești puncte de onoare drept recompensă. Pentru fiecare 1000 de puncte de experiență aduse tribului tău vei primi 1 punct de onoare. În partea de jos a ecranului de îndemănări ale tribului, vei găsi un buton care te duce către clasamentul punctelor de onoare:
Aici poți vedea cât a donat fiecare membru al tribului în această săptămână și săptămâna trecută.
Acumularea punctelor de îndemânare
Atunci când tribul tău a acumulat destulă experiență, tribul va atinge un nou nivel. Fiecare nivel oferă un punct de îndemânare care poate fi cheltuit în arborele de îndemânări. Poți vedea nivelul curent al tribului tău în partea de jos a meniului principal:
În următorul tabel vei vedea câte puncte de experienţă sunt necesare pentru fiecare nivel al îndemânărilor tribului:
Nivel |
Puncte de experiență per nivel |
Suma punctelor de experiență |
1 -> 2 |
100 |
100 |
2 -> 3 |
1.132
|
1.232
|
3 -> 4 |
4.677
|
5.909
|
4 -> 5 |
12.800
|
18.709
|
5 -> 6 |
27.951
|
46.660
|
6 -> 7 |
52.909
|
99.569
|
7 -> 8 |
90.750
|
190.319
|
8 -> 9 |
144.816
|
335.135
|
9 -> 10 |
218.700
|
553.835
|
10 -> 11 |
316.228
|
870.063
|
11 -> 12 |
441.443
|
1.311.506
|
12 -> 13 |
598.597
|
1.910.103
|
13 -> 14 |
792.140
|
2.702.243
|
14 -> 15 |
1.026.711
|
3.728.954
|
15 -> 16 |
1.307.132
|
5.036.086
|
16 -> 17 |
1.638.400
|
6.674.486
|
17 -> 18 |
2.025.682
|
8.700.168
|
18 -> 19 |
2.474.309
|
11.174.477
|
19 -> 20 |
2.989.769
|
14.164.246
|
20 -> 21 |
3.577.709
|
17.741.955
|
21 -> 22 |
4.243.924
|
21.985.879
|
22 -> 23 |
4.994.355
|
26.980.234
|
23 -> 24 |
5.835.089
|
32.815.323
|
24 -> 25 |
6.772.350
|
39.587.673
|
25 -> 26 |
7.812.500
|
47.400.173
|
26 -> 27 |
8.962.037
|
56.362.210
|
27 -> 28 |
10.227.587
|
66.589.797
|
28 -> 29 |
11.615.907
|
78.205.704
|
29 -> 30 |
13.133.879
|
91.339.583
|
30 -> 31 |
14.788.510
|
106.128.093
|
31 -> 32 |
16.586.927
|
122.715.020
|
32 -> 33 |
18.536.381
|
141.251.401
|
33 -> 34 |
20.644.235
|
161.895.636
|
34 -> 35 |
22.917.974
|
184.813.610
|
35 -> 36 |
25.365.193
|
210.178.803
|
36 -> 37 |
27.993.600
|
238.172.403
|
37 -> 38 |
30.811.018
|
268.983.421
|
38 -> 39 |
33.825.373
|
302.808.794
|
39 -> 40 |
37.044.704
|
339.853.498
|
40 -> 41 |
40.477.155
|
380.330.653
|
41 -> 42 |
44.130.973
|
424.461.626
|
42 -> 43 |
48.014.512
|
472.476.138
|
43 -> 44 |
52.136.227
|
524.612.365
|
44 -> 45 |
56.504.674
|
581.117.039
|
45 -> 46 |
61.128.509
|
642.245.548
|
46 -> 47 |
66.016.488
|
708.262.036
|
47 -> 48 |
71.177.463
|
779.439.499
|
48 -> 49 |
76.620.386
|
856.059.885
|
49 -> 50 |
82.354.300
|
938.414.185
|
50 -> 51 |
88.388.348
|
1.026.802.533
|
51 -> 52 |
94.731.763
|
1.121.534.296
|
52 -> 53 |
101.393.871
|
1.222.928.167
|
53 -> 54 |
108.384.092
|
1.331.312.259
|
54 -> 55 |
115.711.936
|
1.447.024.195
|
55 -> 56 |
123.387.003
|
1.570.411.198
|
56 -> 57 |
131.418.981
|
1.701.830.179
|
57 -> 58 |
139.817.649
|
1.841.647.828
|
58 -> 59 |
148.592.873
|
1.990.240.701
|
59 -> 60 |
157.754.604
|
2.147.995.305
|
60 -> 61 |
167.312.881
|
2.315.308.186
|
61 -> 62 |
177.277.829
|
2.492.586.015
|
62 -> 63 |
187.659.655
|
2.680.245.670
|
Arborele de îndemânări
Fondatorul tribului și membrii tribului cu dreptul "Administrare îndemânări" poti folosi punctele de îndemânare ale tribului. Oricum, acest lucru trebuie făcut cu grija - redistribuirea punctelor de îndemânare costă.
Punctele de îndemânare pot fi folosite în arborele de îndemânări. Acest arbore are 3 nivele, cele mai înalte niveluri se vor debloca atunci când tribul a cheltuit deja 20 sau 40 de puncte de îndemânare pentru nivelurile inferioare.
Dacă tu sau tribul tău nu mai sunteți multumiți cu îndemânările ale pentru trib, liderul tribului sau un membru cu drepturi corespunzătoare le poate redistribui.
Ai grijă fiecare redistribuire te va costa ultimul punct de îndemânare obținut!
De aceea, primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când apeși "redistribuie îndemânările" este să confirmi ca dorești într-adevar acest lucru și costul acestuia pentru trib. După aceea, vei vedea arborele de îndemânări, fără nici un punct alocat și toate punctele gata pentru a fi utilizate din nou, fără punctul pierdut pentru redistribuire. Atunci când ai terminat de redistribuit punctele nu trebuie decât să apeși butonul Salvare. Doar atunci punctul peste pierdut și noua redistribuire a punctele de îndemânare va fi salvată.
Îndemânările Tribului
Poți vedea diferitele îndemânări și efectele acestora în tabelul de mai jos:
Nume |
Descriere |
Niveluri |
Bonus |
Tier 1 |
Clinică |
Tribe members get additional beds in their hospitals.
|
10
|
100 additional beds per level
|
Wagons
|
Tribe members can carry more loot on successful attack. Also the rewards for resource deposit will be increased.
|
10 |
5% per level
|
Strength in Numbers
|
Increases the member limit of the tribe
|
10 |
Starting member limit is 20. Additional members per level: +5, +5, +10, +10, +15, +15, +20, +20, +40, +40
On max level: 200 Members
|
Raiding Paths
|
Walking speed when attacking barbarian villages is increased for all tribe members. Also duration for resource deposit jobs will be reduced.
|
10 |
10% per level for the speed
- 5% per level for the resource deposit
|
Tier 2 |
Weapon Mastery
|
Tribe members get a bonus on their combat strength in attacks.
|
5 |
2% per level
|
Internal Agent
|
Tribe members get a better defense against enemy spies. Even if there's no spy available in village.
|
5 |
4% per level
|
Iron Wall
|
The walls of all tribe members cannot be demolished below the given level. Walls below that level still have to be upgraded.
|
5 |
1 wall level per skill level
|
Intense Training
|
Increases the recruit speed for all units in the barracks.
|
5 |
4% per level
|
Tier 3 |
Medicus
|
After an attack some lost units are rescued by the medic. Doesn't affect defending.
|
1 |
Up to 10% are rescued
|
Unity
|
Tribe members can send support commands faster to villages of other tribe members.
|
1 |
100% faster support commands
|
Tier 1
Clinic
When your tribe founder decides to invest in this skill, you will get more beds in your hospital:
These additional beds will be added to the beds from the current level of your hospital. When the skill is at level 10, you have 1000 additional beds.
Wagons
The loot bonus helps you when you are farming to raid resources from barbarian and enemy´s villages. The additional loot capacity is shown in the attack window.
An additional line in the reports informs you about the loot bonus:
This bonus not only helps you while farming – it also gives you a bonus in the resource deposit:
Strength in Numbers
You think 20 members in your tribe are not enough and with more members your tribe would be much stronger? Then this skill is the solution for your problem. If your tribe uses this skill, you can see the higher member limit highlighted at your tribe page.
If you have more than 20 members and redistribute your skill points you have to first level this skill up until the limit is higher than your current number of tribe members. Only then, can you choose different tribe skills for your remaining skill points.
Raiding Paths
This skill helps all tribe member to accelerate their farming units when they are attacking barbarian villages. The attack window shows the acceleration:
This skill stacks with the Master of Loot. If the tribe have reached level 10 and a player uses the Master of Loot the units walk with four times the speed compared to a player without any bonus.
This bonus has an effect on the Resource Deposit as well. With each level of this skill the time for the errands is reduced by 5%.
Tier 2
Weapon Mastery
You can use this skill to attack more efficiently: your units gain an additional bonus when they attack, their combat strength grows with 2% for each level.
In the attack window and in presets an icon shows that this tribe skill is active:
You can see the same icon in reports, with an extra line explaining the bonus. You can see the bonus in the tooltip of the attack modifier as well. In this example the bonus increases the attacker modifier from 110% to 120%:
Internal Agent
This skill helps all tribe members to protect their villages against spy attacks.
Additionally, you do not need to have a spy in your village; this bonus will help protect your village regardless.
Iron Wall
A tribe member is under attack and you are struggling hard to defend the village? Higher walls can help you!
Each level gives you one level of the wall, which will not be able to be demolished. At the maximum level, you can be sure that you always keep a wall at level 5.
Intense Training
Units are very important but take some time for recruiting. This skill will help you and your tribe members to get your units faster.
Tier 3
Medicus
This skill is very helpful for offensive playing tribes. When a tribe member attacks another player and loses units, 10% of those units will be rescued and return home, ready for the next attack.
This bonus stacks with the officer “Medic”, so if used together 20% of the killed units can be revived.
Unity
If your supporting units are in a hurry, this tribe skill is very helpful. The skill doubles the speed of all units when they are on their way to support one of your tribe mates.
If you have this bonus active, the “send units” window shows two times – one for attacks, one for support:
Additionally, the support button will be highlighted in green.
Articole conexe